Posted inActualitate

Universitatea de Vest Timişoara lansează proiectul “AiRobo”, axat pe instruirea cadrelor didactice în domeniile de robotică, inteligenţă artificială şi verificare formală

Universitatea de Vest Timişoara lansează proiectul “AiRobo”, axat pe instruirea cadrelor didactice în domeniile de robotică, inteligenţă artificială şi verificare formală

Universitatea de Vest Timişoara (UVT) lansează luni, 18 decembrie, „AiRobo: Artificial Intelligence based Robotics”, proiect european Erasmus+ Parteneriate de Cooperare pentru Învăţământ Universitar, în cadrul căruia se va realiza o reţea colaborativă între UVT şi universităţi din Grecia, Ungaria, Germania şi Franţa.

Proiectul AiRobo este unul inovativ, axat pe cercetare şi pe instruirea cadrelor didactice în domeniile de robotică, inteligenţă artificială şi verificare formală, arată un comunicat al UVT.

În cadrul proiectului va fi elaborat un set cuprinzător de materiale de suport didactic: cartea AiRobo, şapte aplicaţii robotice în diferite domenii (trei dintre ele sunt adresate persoanelor cu dizabilităţi şi migranţi), instrumente şi tutoriale video şi publicaţii ştiinţifice la conferinţe internaţionale. Aceste materiale vor fi utilizate ca suport în procesul de predare a cursurilor la universităţile partenere şi chiar şi în alte universităţi din lume.

Subiectul abordat al proiectului este inovator deoarece robotica şi inteligenţa artificială sunt domenii în creştere rapidă, cu o dezvoltare puternică, aşteptata în viitor în diferite domenii. Robotica bazată pe inteligenţă artificială are potenţialul de a îmbunătăţi educaţia, oferind studenţilor experienţe de învăţare adaptate şi captivante. Roboţii pot servi ca asistenţi de învăţare, oferind feedback, răspunzând la întrebări şi conducând elevii prin cursuri. De asemenea, îşi pot adapta instrucţiunile la stilul de învăţare, viteza şi preferinţele fiecărui elev, făcând procesul de învăţare mai reuşit şi mai eficient.

Proiectul are o durată de implementare de trei ani şi va beneficia de un buget de 400.000 euro.

 » Read More