Posted inActualitate

UBB conduce proiectul prin care vor fi digitalizate cele mai vechi scrieri despre Sighișoara

UBB conduce proiectul prin care vor fi digitalizate cele mai vechi scrieri despre Sighișoara

Cele mai vechi scrieri existente în Biblioteca Documentară a Muzeului de Istorie din Sighişoara, dar şi în alte arhive şi biblioteci din ţară referitoare la acest burg urmează să fie scanate pentru a fi accesate online, în cadrul unui proiect coordonat de Centrul de Diplomatică şi Paleografie Documentară Medievală TRANS.SCRIPT al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

„Este vorba de un proiect prin care ne sunt alocaţi 58.500 de Euro, fără a presupune vreo cofinanţare din partea noastră, totul pentru a valorifica patrimoniul istoric al Municipiului Sighişoara, aflat, în prezent, în diverse arhive şi biblioteci răspândite prin ţară (…) Aşa cum am promis, istoria oraşului nostru trebuie scoasă la lumină şi pusă în valoare”, a declarat primarul municipiului Sighişoara, Iulian Sîrbu, într-o postare pe Facebook.

Prin proiectul ‘RESTORY. Recovering Past Stories for the Future: A Synergistic Approach to Textual an Oral Heritage of Small Communites’, derulat de Universitatea Babeş – Bolyai, prin Centrul de Diplomatică şi Paleografie Documentară Medievală TRANS.SCRIPT, vor fi realizate prelucrarea şi scanarea selectivă a celor mai vechi şi valoroase materiale din moştenirea scrisă a Sighişoarei, materialele scanate însoţite de metadate urmând a fi accesibile online.

Totodată, potrivit primarului Iulian Sârbu, va fi organizată şi o expoziţie permanentă, în cadrul circuitului muzeal local, cu reproduceri de înaltă calitate a celor mai valoroase piese (de exemplu, Cartea oraşului Sighişoara de la 1487.)

De asemenea, în cadrul proiectului se vor face şi recomandări şi soluţii privind branding-ul comunitar local, în colaborare cu specialişti în comunicare şi inovaţie socială, din ţară şi din străinătate.

 » Read More