Posted inActualitate

Decanul Facultăţii de Medicină din cadrul UMF “Victor Babeş” din Timişoara, prof. univ. dr. Bogdan Timar, este noul președinte al Societății Române de Diabet

Decanul Facultăţii de Medicină din cadrul UMF “Victor Babeş” din Timişoara, prof. univ. dr. Bogdan Timar, este noul președinte al Societății Române de Diabet

Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și-a desemnat, în urma ședinței Adunării Generale, noua structură a conducerii, în funcția de președinte fiind ales prof. dr. Bogdan Timar.

Acesta este medic primar diabet în cadrul Clinicii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara și decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. 

Anterior, prof. dr. Bogdan Timar deținuse în cadrul societății funcția de vicepreședinte. 

”Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi-a desemnat, în urma şedinţei Adunării Generale, noua structură a conducerii. Preşedinte al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a fost ales prof. univ. dr. Bogdan Timar, medic primar diabet în cadrul Clinicii de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă “Pius Brînzeu” Timişoara, decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara. Prof. univ. dr. Bogdan Timar deţinuse anterior, în cadrul Societăţii, funcţia de vicepreşedinte.”, se arată într-un comunicat al Societății Române de Diabet.

„Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice este una dintre cele mai vechi și importante societăți științifice medicale din România. Sunt bucuros și onorat pentru votul de încredere pe care l-am primit din partea colegilor medici diabetologi și sunt convins că împreună cu toți medicii diabetologi din România vom reuși dezvoltarea conceptului #TeamDIAB”, a declarat noul președinte. 

Vicepreședinți ai societății sunt prof. dr. Cristian Guja și dr. Anca Cerghizan. Adunarea Generală 2024 s-a desfășurat în cadrul ediției cu numărul 50 a Congresului Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, ce a avut loc în perioada 15-18 mai a.c., la Timișoara.   » Read More