Posted inActualitate

Primărița orașului brașovean Victoria a trecut de la USR la PSD

Primărița orașului brașovean Victoria a trecut de la USR la PSD

Camelia Bertea, care a fost aleasă în 2020 pe listele USR ca edil al orașului Victoria, a anunțat că trece la PSD. Este primul caz din țară de primar USR al unui oraș, care trece la PSD.

Bertea și-a justificat trecerea la PSD prin ajutorul pe care l-ar fi primit pentru proiectele din oraș. Ea a anunțat într-un comunicat că trece la PSD cu cea mai mare parte a filialei USR Victoria.

”Astăzi am făcut un pas politic important, atât pentru mine, cât și pentru Victoria. A fost un pas greu, la care am reflectat foarte mult timp. Începând de astăzi, m-am alăturat familiei PSD, o familie mare și unită, cu care împărtășesc o viziune comună pentru dezvoltarea Victoriei. Ceea ce m-a determinat să fac acest pas hotărâtor a fost sprijinul constant pe care l-am primit din partea PSD pentru proiectele mele și pentru bunăstarea locuitorilor Victoriei. Am înțeles că politica și administrația se fac cu OAMENI pentru OAMENI, iar o mână de ajutor venită la timp și un sfat bun pot face diferența”, a scris Bertea pe facebook.  » Read More