Posted inActualitate

Zeci de echipe se întrec astăzi la concursul de tăiat porci de la Căpleni

Zeci de echipe se întrec astăzi la concursul de tăiat porci de la Căpleni

Cea de-a unsprezecea ediție a concursului de tăiat porci de la Căpleni, din județul Satu Mare, are loc astăzi, aducând alături nu mai puțin de 39 de echipe. Concursul este organizat de UDMR și atrage an de an tot mai mulți concurenți, dar și pe pofticioșii care abia așteaptă să guste din preparatele pregătite.

Fiecărei echipă care concurează i-a fost alocat un porc cu greutatea între 110 și 130 de kilograme, conform cerințelor lor, iar la fața locului se vor efectua și testele obligatorii pentru trichineloză. Organizatorii spun că cei care concurează o pot face la mai multe categorii, printre care amintim: cel mai bun toroș, cel mai bun sângerete, cel mai bun caltaboş, cel mai bun cârnat, cel mai lung caltaboş şi/sau cârnat, dar și cea mai bună pălincă și cel mai bun vin.

Premiile echipelor câștigătoare constau în sculpturi în lemn fabricate la fața locului de artiști, iar jurizarea întregului concurs este făcută de bucătari cu mare experiență, aleși pe sprânceană de către organizatori.

Foto: Facebook, Pataki Csaba
Ioana Pop  » Read More