Posted inActualitate

Dosar penal, după ce o fetiță de 4 ani aflată în îngrijirea unui asistent maternal a murit

Dosar penal, după ce o fetiță de 4 ani aflată în îngrijirea unui asistent maternal a murit

O fetiţă de 4 ani care se afla în grija unei femei de 71 de ani, asistent maternal din localitatea Maşloc, judeţul Timiş, a murit, după ce ar fi căzut din pat şi s-ar fi lovit la cap. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele femeii. Femeia în grija căreia se afla fetiţa era autorizată din 2006 şi s-a ocupat de 6 copii. Patru erau în prezent în grija ei – victima, un băiat de 18 ani, student, şi doi fraţi ai fetiţei care a murit.

Potrivit anchetatorilor, fetiţa de 4 ani ar fi căzut, joi noapte, din pat şi s-a lovit la cap de un dulap aflat în vecinătate.

Asistenta maternală în grija căreia se afla au auzit zgomotul şi s-a dus imediat să o ajute pe micuţă, fără să dea importanţă loviturii. Dimineaţa, la scurt timp după ce a mâncat micul dejun, copila a început să vomite apoi a leşinat.

Asistenta maternală a sunat imediat la numărul de urgenţă 112 pentru a cere ajutorul medicilor, însă ajunşi la adresă au constatat decesul fetiţei.

Trupul neînsufleţit a fost preluat de medicii legişti pentru autopsie, iar poliţiştii şi angajaţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Timiş au demarat cercetările.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, copilul a murit din cauza căzăturii, însă avea trupul plin de vânătăi, astfel că asistenţii maternali care o luaseră în plasament sunt cercetaţi pentru ucidere din culpă şi rele tratamente aplicate minorului.

 » Read More